Cadourile donate sunt în drum spre copii

În ultimele două zile, au ajuns la noi zeci de cadouri, frumos împachetate, pentru copiii care-l așteaptă pe Moș Crăciun. Campania Dăruiește Bucuria Crăciunului a fost atât de apreciată încât am primit pachete și din Spania, și din București. Vineri, 19.12.2014, primele cadouri ajung la Centrul Antimiș. Sâmbătă, 20.12.2014, ducem pachete la Orfelinatul Frații Onisim și la Asociația Creștină For Help. Luni, 22.12.2014, cadourile vor ajunge și la Centrul de Primire în Regim de Urgență Timișoara, și la alte două familii. Vom reveni cu fotografii de la sosirea Moșilor.

Parteneri

O campanie initiata de Atu Advertising. Toate drepturile rezervate.

Continuăm campania! Luni publicăm alte scrisori ale copiilor nevoiași care-l așteaptă pe Moș Crăciun

Cu sprijinul colaboratorilor de la Biserica Ortodoxă Fabric Vest și al unor profesori din Timișoara, am identificat alți copii pentru care Moș Crăciun e mai mult o poveste, decât o realitate. Vom primi scrisorile lor la începutul săptămânii viitoare, astfel că de luni, 15 decembrie 2014, vă invităm să le preluați pentru a le oferi celor mici un strop din Bucuria Crăciunului. În continuare așteptăm pe mailul bucuriacraciunului@gmail.com intenția dvs. de a fi informați când puteți prelua o scrisoare.

Parteneri

O campanie initiata de Atu Advertising. Toate drepturile rezervate.