Despre campania Bucuria Crăciunului!

Trăim Crăciunul cu multă bucurie. Este cea mai mare sărbătoare din an. Ne aduce aproape de familie, de prieteni. Ne inspiră simplitate, bunătate, dăruință. Moș Crăciun este motiv de răsfăț, de iubire, de nou, de orice ne face să ne simțim bine.

În același timp, însă, sunt oameni în jurul nostru pentru care Crăciunul este un moment de bilanț pentru neavuție, pentru speranțe care devin o sursă de dezamăgire, pentru noi motive de marginalizare socială. 

Sunt copii pentru care Moș Crăciun este imaginea de carton de pe ușa magazinului din care nu pot cumpăra nimic. Este cel care le amintește că nu sunt suficient de buni la școală, că sunt murdari, săraci și că le dau bătăi de cap părinților și altor persoane. Și că nu merită atenție sau cadouri frumoase.

Toți copiii îl merită pe Moș Crăciun, pentru că toți sunt buni, frumoși și deștepți, dacă au șansa să se nască într-un mediu care pune în valoare calitățile cu care toți ne naștem.

Așa că haideți să le dăruim Bucuria Crăciunului câtorva copii care își doresc un cadou în care le este teamă să creadă. Un cadou care le oferă un strop de normalitate, o portiță de integrare în cercul social al clasei, un gust imaginat, dar niciodată trăit, un joc despre care știu că există, dar nu au fost niciodată bani care să-l cumpere și să-l facă al lor.

Toți copiii merită un cadou, haine noi, păpuși, mașinuțe, tablete & telefoane și tot ce își doresc pentru a simți că sunt văzuți, respectați și pentru a fi motivați să meargă la școală și să învețe.

În 2018, am preluat scrisori de la copii din zona Lugoj, Coșteiu și Țipari. Sunt copii cu risc de abandon școlar, care deseori nu merg la școală pentru că le este foame. Sau nu au haine, încălțări, rechizite. Sau sunt murdari. Sau aud prea des că sunt proști și atunci pierd încrederea să mai încerce. Abia așteptăm să le dăm cadourile și să le oferim ceva bun de mâncare!

Centrul Antimiș ajută copiii din Timișoara care sunt în aceeași situație. Sunt din familii fără posibilități de a le oferi șansa unui viitor altfel, un viitor mai bun. Poți ajuta acești copii cumpărându-le cadourile pentru care i-au scris lui Moș Crăciun.

Până în 10 Decembrie distribuim scrisori și colectăm cadouri. În perioada 11-15 Decembrie vom livra cadourile.

Scrie-ne pe adresa: bucuriacraciunului@gmail.com și îți trimitem o scrisoare sau mai multe.
Așteptăm cadourile în Timișoara, str. Tibrului nr. 12, la Agenția Atu Advertising.

Pentru donatorii din Timișoara, cadourile pot fi duse personal într-una dintre urmatoarele locații Prospero (partener în această campanie): Calea Aradului – lângă piaţa Verde, Calea Şagului – piaţa Doina, Simion Bărnuţiu nr. 67, Piaţa 700 – la City Business Center. 

Spune-le și prietenilor tăi despre gestul tău. Îi poți inspira să îți urmeze exemplul. Împreună putem rupe lanțul unui statut social pe care niciun om nu-l merită. Cu atât mai puțin un copil care nu se poate ajuta singur.

Parteneri

O campanie initiata de Atu Advertising. Toate drepturile rezervate.